Recent, Prof. univ. Dr. Tudorel Butoi a fost invitatul lui Marius Tucă, prilej cu care a vorbit despre cazul Cioacă, care în opinia specialistului, este un caz clasic în care s-a dovedit uciderea Elodiei Ghinescu, chiar și în lipsa cadavrului.
„Cazul Cioacă este un caz pe care l-am văzut, l-am analizat, lucrez cu studenții și așa mai departe. Toată lumea, în acest caz se împiedică – „nu e cadavrul. Unde este Elodia? Cum puteți spune că omul ăsta a omorât-o, că nu-i cadavrul? Demonstrați cu cadavrul!” Nu spune legiuitorul să scoți cadavrul. Legiuitorul spune că omorul este uciderea unei persoane.
Dacă tu demonstrezi ca Parchet, ca și criminalist, că a fost ucisă acea persoană – la revedere, aia e povestea. Nu te mai interesează. Pentru probarea faptei dăm elementele de ucidere. Cazul Cioacă este un caz clasic. S-a dovedit uciderea”, a declarat psihologul criminalist Tudorel Butoi.
Cristian Cioacă a fost condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte, chiar dacă anchetatorii nu au reușit să găsească trupul Elodiei Ghinescu. Sentința a fost dată de de Curtea de Apel Piteşti.Pedeapsa este mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, care l-a condamnat pe Cristian Cioacă la 22 de ani de închisoare.
Elodia Ghinescu a dispărut în 2007. Anchetatorii au găsit în apartamentul și în mașina lui Cristian Cioacă elemente care să-l pună pe fostul polițist în fruntea listei suspecților, dar trupul avocatei nu a fost găsit niciodată.
Până acum din pedeapsa de 15 ani și 8 luni, s-au scurs abia șapte ani. Cu toate acestea, posibilitatea ca fostul polițist să iasă pe bună purtare din pușcărie este una foarte mare, afirmă avocata familiei Elodiei Ghinescu.
„Cristian Cioacă este privit altfel decât alte persoane care sunt în situația dumnealui. Oricum i s-a aplicat o pedeaspă destul de mică. Dumnealui e tânăr și va ieși din închisoare, însă pe Elodia cine o mai aduce de acolo de unde e”, a spus Crina Radu.
Avocata Crina Radu afirmă că Cristian Cioacă duce o viață exclusivistă în spatele gratiilor. „Are acolo un regim preferențial. Ar fi în cameră doar cu încă o persoană. Dintotdeauna a avut un regim preferențial. Știu că acolo e privit așa ca un VIP, poate pentru faptul că e din Pitești. Toate instituțiile care au fost implicate în situația lui Cristian Cioacă nu au fost obiective, și în privința copilului.”, a declarat Crina Radu, la Antena Stars.